A. Adj.
1. 1839 «qui est propre à moraliser» (L. Blanc, loc. cit.);
2. 1931 ton moralisateur (Gide, Journal, p.1032).
B. Subst. 1851 (Poit.). Dér. de moraliser*; suff. -(at)eur2 *.
1. 1839 «qui est propre à moraliser» (L. Blanc, loc. cit.);
2. 1931 ton moralisateur (Gide, Journal, p.1032).
B. Subst. 1851 (Poit.). Dér. de moraliser*; suff. -(at)eur2 *.